Faptul că ai făcut o facultate de specialitate (de Comunicare, de exemplu) te avantajează doar pentru că, alegând o astfel de specializare, dovedeşti că, măcar la un moment dat, ai fost interesat de această meserie. Sunt şanse suficient de mici să fii un idiot care face trei sau patru ani de facultate doar pentru că “e la modă” şi “se caută”. Aşadar faptul că ai în CV acest lucru, în cel mai bun caz, îţi face rost de un interviu faţă în faţă.
Ai luat 10 la licenţă? Vai, dar ce onoare să primim CV-ul tău! De mâine eşti angajat. Chiar crezi că aşa se întâmplă?
Te felicit dacă ai făcut o asemenea facultate SNSPA, Comunicare şi Relaţii Publice, Marketing, etc. În momentul în care vei avea diploma în mână te rog să o înrămezi şi să o pui la tine în dormitor. O meriţi şi te asigur că îţi va fi de folos cândva. Până una alta, nu te va ajuta să capeţi o slujbă într-o agenţie de publicitate.
Nu doresc să descurajez pe nimeni. Îţi spun nişte realităţi pe care deja toţi dintre noi le cunoaştem. Nu sunt glumeţ şi, te asigur, că din cauză că toţi ştim de toate de aceea nu facem nimic bine. În general vorbind.
Am păţit-o eu şi, te rog, nu repeta aceeaşi greşeală! Mi-am deschis agenţie de publicitate când nu aveam nici măcar o zi lucrată într-o altă agenţie de publicitate. De ce? Pentru că am crezut că, dacă am o gândire creativă şi ştiu să interpretez “neşte” chestii de comunicare publicitară, gata, sunt pregătit pentru “Lasă că le arăt eu!”. Am avut mare noroc că nu mi-am rupt gâtul. De fapt, chiar mi l-am rupt. Din cauza lipsei de experienţă în domeniu şi când zic domeniu nu mă refer doar la idei de campanii ci şi la experienţa mersului în sine al unei agenţii de publicitate, am avut „marele noroc” să pierd totul, când tocmai ajunsesem să îmi dau seama că pot să fac o agenţie să funcţioneze. Mulţumesc pe această cale tuturor asociaţilor care au făcut toate aceste lucruri să fie posibile. Nu o spun doar în glumă sau batjocură. Le mulţumesc sincer pentru că deabia acum, după aceste experienţe, fac cu adevărat ce trebuie, cum trebuie şi când trebuie, adică ultima agenţie din viaţa mea: MindRainbow.
Numai într-o agenţie înţelegi fluxul creativităţii în natură. Trebuie să înveţi ce înseamnă un proiect cap-coadă, din momentul în care ai “ghinionul” să îţi intre clientul în agenţie şi până când, dacă înţelege binele pe care i l-ai făcut, vine să îţi mulţumească ţie şi echipei tale.
Cineva: Şi totuşi, cum să mă angajez într-o agenţie de publicitate dacă nu am mai lucrat niciodată într-o agenţie de publicitate? Cum pot să dovedesc unui şef de agenţie că voi face treabă?
MindRainbow: Prima angajare într-o agenţie de publicitate nu trebuie neapărat să aibă legătură cu publicitatea. Nu spun să te angajezi ca femeie de serviciu sau şofer. Cel mai important este să găseşti o soluţie care să îţi permită să intri în „Văgăună” pentru a putea demonstra. Nu trebuie să te milogeşti de nimeni, trebuie însă să fi dornic şi deschis la minte. Nu este disponibil nici un post de Junior? Oferă-te să faci introducere de date pe site-urile agenţiei (dacă are departament de web), oferă-te să faci cercetarea tematică pentru brainstorming-uri. Oferă-te!
Nu te vinde, că nu eşti pe trotuar! Acceptă cu demnitate orice job onorabil din firmă ca să poţi mai apoi să înveţi şi să le demonstrezi cât de bun eşti tu în postura de copywriter, designer sau account. Nici un şef de agenţie normal la cap nu te va ţine pe un post să faci facturi dacă eşti bun pe creaţie sau pe media planning. E vorba de eficientizare, de a câştiga mai mulţi bani pentru agenţie. E simplu!
P.S. Doresc sa mentionez ca aceste posturi are "Coltului de publicitate" nu sunt posturi proprii...sunt idei stranse si aduse din N-S, E-V pentru interesatii de publicitate si nu numai!



Un comentariu:
sa ma anunti te rog daca se prinde un loc liber si pentru mine :)
Trimiteți un comentariu