Până şi mama e un brand. Pe bune.
Pe cât de important este acest subiect, pe atât de evaziv voi fi. Sincer, e unul atât de complicat, încât cred că nu e corect ca în această carte să abordez acest subiect sau altele corelate. Ar însemna să fac şi eu ceea ce face toată lumea: să suprasimplific o treabă care e atât de complicată, tocmai pentru că e prea simplă.
Ca să înţelegi ce înseamnă un brand am să te rog să faci un mic exerciţiu mental. Închipuiţi-vă că mintea voastră e o casă, o vilă, cu sufragerie, cu dormitoare, cu bucătărie, cu beci, etc. În fiecare încăpere pe lângă alte lucruri există şi un dulap sau o comodă cu trei sertare. Primul sertar, cel mai la îndemână, pentru lucruri pozitive emoţional, al doilea sertar, cel din mijloc pentru cele neutre, iar cel de jos pentru lucruri care nu îţi plac.
Oricând vei lua contact cu un produs sau serviciu, companie sau persoană, pentru prima dată, în funcţie de camera în care se află, vei lua imaginea acelui obiect şi o vei pune într-unul din cele trei sertare. Vei lua o decizie: îmi place, îmi este indiferent, nu îmi place. Probabil că îţi va place gustul, ambalajul sau faptul că e moale sau că e sărat atât cât îţi place sau cât nu-ţi place. Pe moment îţi vei aduce aminte de ce imaginea acelui obiect, în cazul în care ţi-a plăcut, se află în acel sertar; prima dată, a doua oară, a treia şi chiar a patra oară vei şti exact de ce îţi place – moment în care ai conştientizat acest produs (awareness). Ştii că există şi că îţi place de el. Vei continua să îl cauţi în momentele în care ai nevoie să îl achiziţionezi şi, cu timpul, îi vei deveni loial, adică nu îţi vei aduce aminte neapărat de ce a început să îţi placă, dar ştii că este în primul sertar în camera potrivită şi mai mult nici nu are de ce să îţi pese. Schimbarea negativă se va produce doar în momentul în care aşteptările îţi vor fi înşelate. Imaginează-ţi că mănânci o bucată de îngheţată sărată şi nu ştii că e sărată şi te aştepţi să fie dulce. Ei bine, în acel moment “se strică brandu’“, citând legendele în viaţă.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu